31 ian. Cine este Pastel Chalet?
Au trecut mai bine de doi ani de la inaugurarea Pastel Chalet, timp in care ne-am definit nu doar in calitate de cabana turistica, dar mai ales ca si echipa, ca si oameni. Am stiut de la inceput ce este Pastel Chalet, dar cu timpul am inteles mai bine cine este Pastel Chalet si ne-am dat seama ca pana acum nu ne-am prezentat.
Cine suntem?
Pastel Chalet este o echipa compusa din oameni cu suflet mare care, in fiecare zi, isi doresc sa ofere oaspetilor lor experienta completa definita de confort, relaxare, preparate gustoase, o stare de bine, un moment cald aproape de linistea naturii, alaturi de oameni dragi.
Pastel Chalet suntem noi, Enisa si Bogdan, gazdele voastre care au decis in 2013 sa construiasca un loc linistit intr-un colt retras de natura, un loc in care oaspetii nostri sa-si incarce bateriile, sa-si odihneasca sufletul, sa fie rasfatati si sa traiasca un moment atemporal, in care sa lase in urma tot si sa se bucure de cei dragi.
Pastel Chalet este echipa noastra: Nea Comanita, tanti Mari, Mariana, Minerva, Monica, Petre, Silviu, Madalina, Ionut, Mihaela, Daciana, elevii cu care lucram in practica (Andreea si Alex) si toti cei care au facut parte din echipa noastra, cei care ne-au ajutat sa ajungem pana acum aici si toti cei care se vor alatura echipei noastre si vor continua povestea Pastel Chalet.
Pastel Chalet sunt oaspetii nostri care ne incurajeaza, ne sustin si ne recomanda. Ei sunt motorul nostru si motivul pentru care noi cream in fiecare zi Pastel Chalet.
Va invitam sa cunoasteti familia Pastel Chalet!
Povesti cu Enisa
M-am nascut, cred, zambind ☺ intr-o familie calda de informaticieni care m-au invatat ca daca muncesti, esti serios si responsabil si faci lucrurile din suflet, atunci rezultatele si recunoasterea vor veni. Am pornit cu gazetele matematice care ma suparau cu problemele – ghicitori cu capetele si picioarele de rata sau iepuri, am continuat cu Pascal si C++ la Colegiul National Mircea cel Batran, apoi am mers pe drumul batatorit al contabilului si apoi al auditorului financiar. Am urmat un master in Franta in contabilitate si control de gestiune si m-am reintors in tara pentru a deveni un auditor financiar respectat. Un drum pavat cu multa munca, responsabiliate, dar un drum relativ sigur. Ma intrebam uneori daca ma vad facand asta pana la pensie si parca ceva in mine imi spunea ca isi doreste sa experimenteze ceva mai creativ, sa scot zambetul din hartii, dar imi lipsea curajul.
Toate acestea pana cand sotul meu, pasionat de nou, de lucruri incitante, mereu dornic sa descopere universul, mi-a propus sa construim impreuna un loc pentru oameni muncitori ca noi, un loc cald, cu suflet in care oamenii isi vor incarca bateriile cu un nou val de energie, se vor odihni si vor zambi. Visa la o pensiune in inima naturii, intr-un loc cu pace in care sa privesti cerul instelat si sa respiri aerul curat de munte.
Suna foarte frumos, dar cum? Sa las in urma un loc de munca sigur, foarte multi ani de munca, nopti si week-end-uri muncite, studii in domeniu, ACCA-ul pentru care ma zbatusem cativa ani sa-l finalizez, un viitor care suna bine, un salariu care ne ajuta sa ne achitam ratele pentru casa noastra si sa plecam in vacante exotice? Toate acestea pentru ce? Pentru un loc retras, departe de casa, de familie si de prieteni, fara nici un viitor sigur, fara resurse financiare pentru cativa ani, cu noi datorii, un domeniu nou in care nu avem deloc experienta. Si ce sa facem? Sa construim nu o casa, ci o cabana turistica? Noi am decis ca ne vom cumpara casa, nu o vom construi tocmai pentru ca nu voiam sa facem fata acestei provocari. Dar sa construim o cabana turistica?
Destinul asa a vrut. In cateva luni dupa ce sotul meu si-a propus acest obiectiv, am cunoscut primul investitor care incepuse dezvoltarea proiectului, ajunsese la 15% si dorea sa-l vanda. Zona: Vama Buzaului, in judetul Brasov, la limita rezervatiei naturale a Muntilor Ciucas, intr-un loc pitoresc, retras, unde parca omul nu a pasit pe aceste meleaguri. Un loc exact asa cum si-l imaginase Bogdan – de poveste.
De aici – din octombrie 2013 – a inceput o poveste captivanta in care am decis sa renunt la un drum ce parea relativ sigur si sa ma arunc in necunoscut, sa invat ce inseamna buiandrug, coama, pazie, sarpanta, saibe, dibluri, negrese, care sunt pasii montarii dusumelei de lemn, sa bat drumurile lungi pavate de mii de hartii pentru obtinerea autorizatiilor, rambursarilor din fonduri europene, rambursari de TVA, pentru obtinerea creditelor bancare, mii de hartii care mi-au transformat definitiv semnatura intr-una micuta, sa bat drumurile pentru a obtine ofertele financiare de la furnizori, sa pierd nenumarate nopti comparand ofertele pentru fiecare produs cumparat, sa incerc sa ma adun dupa fiecare acoperis dat jos si refacut, sa incerc sa ma adun dupa fiecare echipa de muncitori care pleca lasand in urma cautarea dupa alti constructori foarte greu de gasit si care spuneau de fiecare data ca echipa anterioara nu a lucrat bine, sa incerc sa raman puternica, sa nu imi pierd speranta.
Acest drum s-a incheiat la primele grupuri de oaspeti cand in locul unor schele, a frigului si a peretilor gri am vazut oaspeti care se bucura de un moment relaxant, danseaza, asculta muzica si savureaza preparate gustoase, intr-un loc creat cu suflet.
Si de atunci, din octombrie 2015, a inceput un alt drum cu provocari, dar presarat de multe zambete, de speranta si de energia unui loc ce aduce azi pace, caldura.
Care este bucuria mea, dupa acesti patru ani de cand am pornit pe acest drum? Sa pot aduce zambet, sa pot contribui la un moment cald oferit din suflet oaspetilor mei si sa primesc inapoi un zambet din suflet, imbratisari, un telefon pentru o reteta sau o recomandare de designer, mobilier sau perdele si imbratisarea la momentul revenirii, sa cunosc oameni noi si minunati.
Povesti cu Bogdan
Bogdan este motivul pentru care Pastel Chalet s-a nascut. El a visat la acest proiect, l-a dorit din tot sufletul si a crezut in el din prima clipa. A invatat de mic sa fie responsabil, sa munceasca pentru a obtine ce vrea, sa creeze si sa exploreze universul in fiecare clipa pentru a deveni mereu un om tot mai bun. A invatat de la parintii lui ca totul se castiga prin munca, determinare si ca este important in viata sa fii corect.
In ultimii patru ani am vazut un Bogdan care a luptat cu toate fortele pentru acest vis, fara ca macar o data sa spuna, sa gandeasca “Nu mai pot!”. A incercat sa ia totul ca pe-o provocare, o ocazie sa creasca, sa se dezvolte, sa se testeze, sa descopere cine este el si ce poate, sa devina cine vrea sa fie. A tratat acest proiect ca pe un joc al rezistentei psihice si fizice, un joc in care invinge cel care isi pastreaza calmul, echilibrul si sa caute solutii … neincetat.
Mi-a reamintit mereu pe parcursul drumului cand eu ma pierdeam in noianul de griji : ”Ce avem de pierdut? De ce ti-e teama? Da, putem sa pierdem: casa noastra, cabana, toate resursele castigate timp de 10 ani de munca, sa pierdem finantarea si sa fie nevoie sa returnam toti banii, sa ramanem cu datorii enorme. Si? S-a terminat viata? Noi sa fim sanatosi, sa ne pastram cumpatul, mintea limpede si sa avem putere de munca. Asta am facut pana acum si doar asta stim sa facem pentru toata viata. Vom gasi solutii si vom munci.”
Din prima clipa in care s-a implicat si pana acum l-am vazut mereu creand, gasind solutii, muncind. L-am vazut imbracat in alb, cu genele si fata pline de praf cand se apuca sa dea cu amorsa si lavabila, slefuind fiecare centrimetru patrat din cei 1700 de metri patrati pe care i-a vopsit, amuzat ca arata ca o stafie cu ochi verzi. L-am vazut coordonand santierul nostru cu priceperea unui inginer cu experienta, desi in viata de zi cu zi este un economist licentiat care a lucrat in telecomunicatii. A citit toate fisele tehnice si toate instructiunile produselor care au fost aplicate, din dorinta ca pasii sa fie respectati. A urmarit cu perseverenta, fara compromisuri si cu felul lui perfectionist de a fi ca fiecare lucru de pe santier sa fie bine realizat: sapa sa aiba inclinatia care trebuie, peretii sa fie drepti, faianta sa fie aplicata frumos, sa se aplice hidroizolatia, sa fie corect si temeinic realizata izolarea acoperisului. A facut sute de mii de km aducand materialele de constructii si finisajele.
Si apoi, dupa ce s-a finalizat constructia a gasit noi provocari si sanse de a face lucruri noi. A inceput construirea unei sere, a construit ghivece cu legume, a gatit in multe randuri ca un bucatar cu 15 ani de experienta de la aperitiv pana la desert si totul a iesit impecabil, a invatat singur sa prelucreze lemn, sa monteze gresie si faianta, sa fie un barman iscusit, sa ia decizii intr-un domeniu in care nu a avut anterior experienta. Dar totul pe baza unui studiu indelungat, fiind autodidact si aplicand totul pas cu pas, conform instructiunilor. Fara compromisuri si lucruri facute dupa ureche.
Si care este bucuria lui, dupa acesti patru ani: sa poata sa culeaga din gradina mere, dovleci, rosii, vinete pe care le-a plantat si le-a ingrijit el, sa-si plimbe mana prin menta si busuiocul aromat, sa gateasca ceva nou si deosebit, sa poata sa depaseasca fiecare provocare cu bine, sa invete in fiecare zi ceva nou de care sa fie mandru.
Povesti cu echipa noastra
Nea Comanita este primul membru din echipa Pastel Chalet. El a fost alaturi de noi si a trait emotiile si provocarile din etapa constructiei, a asistat la ridicarea proiectului si a fost martorul transformarii din beton si caramida intr-un loc cald si plin de viata. Impreuna ne-am intrebat daca o s-o scoatem la capat si impreuna ne-am minunat de rezultate, de transformare. Astazi nea Comanita continua sa faca parte din povestea Pastel Chalet, ne ajuta ca zilnic sa putem functiona, sa putem beneficia de resurse si utilitati fara de care nu ne-am putea desfasura activitatea.
Nea Comanita este in acelasi timp un bun povestitor si un indragostit de natura, de povesti si de legende. Alaturi de el poti cutreiera muntii, uitand cum trece timpul, uitand de toate si traind o poveste in inima naturii unde afli povestea animalelor salbatice, a bataliilor care s-au purtat pe aceste meleaguri, a comorilor ascunse si poate niciodata gasite. Copii si adulti deopotriva va invitam sa traiti experienta naturii alaturi de nea Comanita.
Tanti Mari are o energie incredibila, nu stim de unde are atata rezistenta si energie si cum reuseste sa sustina evenimente solicitante. Tine minte toate detaliile evenimentelor trecute, chiar si de acum doi ani de cand face parte din echipa. Este mandra de ceea ce gateste, este mandra ca a facut parte din evenimente deosebite si ca prin preparatele gatite de ea a adus bucurie oaspetilor. Este bucuroasa cand parintii sunt incantati ca cei mici au mancat ciorbita gatita de ea, ei care nu mancau de obicei ciorbita, este bucuroasa cand oaspetii ii cer retete pentru ca bucatele au fost delicioase. Si intotdeauna, tanti Mari ne aminteste ca ea gateste cu drag! Ciorba de cartofi cu zeama de varza sau ciorba de leurda, pandispanul cu visine pregatite de tanti Mari sunt doar cateva din preparatele care te fac sa ceri inca o portie!
Mariana este atenta la detalii si nu lasa o farfurie sa plece fara sa fie multumita de cum arata, fara sa aranjeze un element. Este analitica si organizata, un bun trainer pentru stagiari, gateste cu drag si pasiune si este nerabdatoare sa invete preparate si tehnici noi in bucatarie. Nu am mancat nicaieri un “Lapte de pasare” mai bun decat cel gatit de Mariana.
Minerva este cel mai nou membru in echipa din bucatarie, care a venit cu experienta cumulata in propria bucatarie, dar si in cea a unui restaurant cu renume. Minerva a gatit singura inca din prima luna preparate pe care nu le mai facuse pana atunci cu curaj si stapanire de sine. De atunci mi-a parut ca Minerva face parte din echipa de doi ani. Trebuie sa incercati prajitura creata chiar de ea “prajitura Minerva” – un desert delicios, fin, de care devii dependent.
Madalina este un copil cuminte, tacut si foarte harnic. A inceput ca si practicant, fara experienta, dar determinata si ne-am trezit intr-o zi ca Madalina devenise o bucatareasa sigura pe ea, un om pe care te poti baza. Mi-am reamintit ca un om muncitor si serios se promoveaza prin propria munca. Mai devreme sau mai tarziu cineva il va remarca si nu se va desprinde de el.
Monica este permanent un zambet si o sursa de buna dispozitie! Ea pune suflet in tot ce face si o face cu drag si profesionalism. A adus cu ea la Pastel Chalet experienta de camerista cumulata in hoteluri de 5 stele in Spania. Monica este ea insasi o gazda buna si isi intampina oaspetii cu drag, cu cel mai onest si calduros zambet, cu emotie. Se bucura ca un copil cand oaspetii ii transmit multumiri, ii povestesc ca s-au simtit bine si nu pleaca fara sa-si ia ramas bun de la ea sau intreaba de ea cand revin. Ea are grija de toate florile si ele ii raspund. Un suflet mare, zambet si profesionalism intr-un sigur om!
Silviu este cu siguranta cel mai bun ospatar pe care l-am cunoscut. Este mai mult decat un ospatar pentru ca el are grija de oaspeti, isi doreste sa-i surprinda placut, le recomanda preparatele cele mai gustoase si mai apreciate. El intra in jocul copiilor si al parintilor, devine o gazda buna pentru fiecare oaspete, incercand sa-l rasfete. El a organizat la sugestia copiilor petrecerea aniversara pentru Fripturica, un catel iubit de copii, doreste sa-si surprinda oaspetii cu bucate bune. Dupa un sejur mai lung si-a facut griji ca oaspetii au degustat cam toate preparatele noastre deosebite si atunci, pentru a le face o surpriza le-a gatit el pastele lui speciale pe care le-a invatat in experienta la un chalet in Italia. Acesta este Silviu – plin de energie si grija pentru oaspetii lui.
Petre a sosit la Pastel Chalet dupa finalizarea studiilor in turism si si-a inceput cariera la noi ca ajutor de ospatar si in sase luni a devenit un ospatar excelent. El pune suflet in tot ce face si se implica! Indrageste copiii si intra in jocul lor, este atent si grijuliu cu ei si oricat de multa agitatie are in jur gaseste timp pentru a raspunde copiilor, pentru a le aduce creioane colorate sau paharul cu culoarea preferata. Am crezut intotdeauna ca indiferent de nivelul de experienta, daca unei persoane ii pasa de rezultatele muncii sale, se implica si pune suflet atunci este o resursa foarte pretioasa. Si nu m-am inselat, iar Petre intareste acest crez.
Ionut este un artist. L-am cunoscut prin intermediul spectacolelor de dansuri populare pe care le-a sustinut la noi. Desi nu avea experienta de ospatar, atitudinea lui ospitaliera, dorinta de a-si face oaspetii multumiti, implicarea si zambetul ne-au convins ca este un membru important in echipa noastra, ceea ce s-a adeverit.
Mihaela este un copil harnic si implicat, invata repede, citeste si aplica procedurile. Este curajoasa, determinata si orice are de facut il duce pana la capat. Stii ca te poti baza pe ea si ca esti pe maini bune.
Daciana este un nou membru in echipa noastra. Este un om complex, perfectionist, responsabil si are atentie distributiva, analizeaza in perspectiva lucrurile, anticipeaza nevoi si actioneaza prompt. Imbina armonios zambetul, bunul simt cu rigurozitatea.
Fiecare om din aceasta echipa ne da linistea si siguranta ca oaspetii sunt pe maini bune, ca cineva are grija de ei constant. Fiecare din ei se implica si nici unul nu a ezitat sa-si ajute colegul cand a avut nevoie, sa faca mai mult cand a fost nevoie, sa ajute ca intreaga echipa sa o scoata la capat in momente provocatoare… cu suflet si daruire.
Am crezut din totdeauna ca un om implicat este o comoara, iar fiecare om din aceasta echipa ne reconfirma acest lucru zi de zi. Valorile comune, spiritul de echipa si dorinta comuna de a face bine ne leaga si ne unesc in fiecare zi.
Povesti cu oaspetii Pastel Chalet
Echipa Pastel Chalet este formata din toti oaspetii care ne-au trecut pragul, care ne-au recomandat, care ne-au lasat un feedback, care ne-au incurajat eforturile si ne-au sustinut misiunea. Fara ei nu am fi cei de astazi.
Datorita lor am crescut in ultimii doi ani, datorita lor existam si avem o motivatie puternica sa continuam. Ei ne provoaca sa fim tot mai buni, ne aduc sugestii, idei, ne indeamna sa facem continuu mai bine. Ne dau un nou suflu de energie iar fiecare bataie pe umar, fiecare zambet si imbratisare ne fac sa vrem sa dam mai mult decat totul.
Oaspetii nostri sunt ingerii nostri care au grija de noi, sunt ambasadorii nostri si motorul Pastel Chalet, ei sunt cei care ne conduc spre viitor.
Va asteptam cu drag la Pastel Chalet!
Sorry, the comment form is closed at this time.