Natura înseamnă echilibru, sănătate, liniște, copilărie, conectare la noi înșine, un loc unde timpul curge altfel și ne permite să trăim conștient prezentul, un loc în care ne activăm, ne energizăm, învățăm în mod practic, activ, la tot pasul, dar ne și odihnim și ne relaxăm, un loc în care ne întoarcem la bucuriile simple ale vieții.
În acest cadru ne-am propus și în acest an să petrecem o vacanță specială în familie, în care să ne bucurăm de frumusețea și de bogăția pădurii, de aerul curat, ne dorim să regăsim bucuria timpului petrecut în natură în moduri diferite, cât mai distractive și educative.
Pe parcursul taberei vom alterna momentele de aventură cu timp de integrare, joacă liberă și ritualuri de conectare, astfel încât fiecare experiență să poată fi trăită pe deplin.
Toate activitățile sunt dedicate întregii familii, vă invităm să vă conectați, să râdeți, să construiți împreună amintiri.

🌿 DUMINICĂ – Intrarea în ritm
După-amiază – Deschidem tabăra într-un cerc de bun venit, în care ne cunoaștem, povestim despre organizare, așteptări și dorințe și ne setăm intențiile pentru zilele ce urmează. Povestim despre regulile taberei, despre ce trebuie să conțină rucsacul pentru călătorie.
Continuăm cu o călătorie în natură în care povestim despre cum creăm armonie între minte și inimă, cum ne acordăm la ritmul naturii, la lună, la stele și la pământ. Ne bucurăm de frumusețea și bogăția naturii vara, de pădurea verde, de cântecul păsărilor și de susurul izvoarelor în Rezervația Naturală a Munților Ciucaș. Ascultăm povești care inspiră și legende.
Terminăm prima zi cu un atelier de creație în care copiii și adulții îmbracă rolulul de cercetaș, prin prima piesă vestimentară din echipamentul pentru drumeție.

Dimineața pornim într-o căutare de comori cu ajutorul busolelor și ne completăm costumul de cercetaș. Ne bucurăm de natură în cadrul unei experiențe Scavenger Hunt, descoperim minunile florei și secretele ei și le punem într-un tablou de artă tranzientă.
Copiii participă la pregătirea mesei de prânz, având responsabilități dedicate. Servim masa de prânz în natură și continuăm cu câteva activități relaxante, pe malul pârâului, pictând pietre norocoase în familie.

Ne așezăm apoi pe păturici pentru un timp de joacă în familie – jocuri scurte, simple, care aduc zâmbete, cooperare și conectare. Ne bucurăm de timp petrecut împreună, lăsând ziua să se așeze.

Pornim de dimineață într-o călătorie montană. Ne bucurăm de priveliști spectaculoase și servim un picnic în fața munților. Povestim despre ce trebuie să conțină un rucsac înainte de plecarea într-o drumeție, cum ne orientăm în pădure, cum evităm să ne întâlnim cu animale sălbatice, ce facem dacă ne întâlnim cu ele, ce facem dacă ne rătăcim, cum respirăm, cum pășim și cum ne dozăm energia pentru a ajunge la destinație încă plini de entuziasm.
Învățăm să identificăm speciile de arbori, vârsta lor și aflăm poveștile pădurii. Învățăm să facem noduri și să construim o scară din noduri. Identificăm punctele cardinale, învățăm noțiuni de prim ajutor. Coborâm la poalele muntelui pentru a servi un prânz cald pe malul pârâului, la umbra brazilor. Învățăm să facem un foc de tabără, să montăm un cort, învățăm tehnici de supraviețuire în pădure. Într-un cadru liniștit, în mijlocul naturii, ne acordăm timp fără grabă pentru a descoperi arta tirului cu arcul.
Copiii și adulții sunt invitați să participe împreună, fiecare în ritmul său, într-o activitate care îmbină concentrarea, jocul și bucuria reușitei.

Deschidem dimineața cu o tabără de antrenament jocuri în familie dinamice, vesele, care sunt perfecte pentru a le duce și acasă pentru momente de conectare. Ne implicăm în jocuri educativ-non formale, ne antrenăm atenția, răbdarea, spiritul de echipă, motricitatea, rapiditatea, curajul și curiozitatea.
Continuăm cu o vizită la o păstrăvărie unde pescuim și gătim peștele și ne bucurăm de o masă împreună

După-amiaza
Pornim într-o excursie la Cascadele Urlătoarele din Vama Buzăului unde punem pe pârâu bărcuțele, le testăm viteza și priceperea. La final copiii își vor recupera bărcuțele create de ei pentru a le lua acasă ca parte din amintirea unei tabere de familie și a priceperii lor.
Încheiem ziua cu o ceremonie de celebrare la Festunguri, un loc încărcat de istorie și mister, unde marcăm simbolic parcursul fiecărei familii în tabără.

Ne întâlnim pentru un moment de final, în care plantăm simbolul familiei. Fiecare plăntuță este udată cu gânduri de apreciere, bucurie și recunoștință pentru ceea ce am construit împreună în aceste zile. Este un ritual de închidere care leagă experiența taberei de viața de acasă.

🌙 Momente speciale pe tot parcursul taberei:
*Activitățile din cadrul atelierelor vor fi stabilite în funcție de vârsta copiilor înscriși și de condițiile meteo.
NU UITA!
Să aveți la voi, în excursii:
✅ rucsac;
✅ șosete de schimb, o bluză cu mânecă lungă, pantaloni lungi;
✅ pelerină de ploaie;
✅ șapcă;
✅ ghete de munte cu susținerea gleznelor;
✅ sticluță pentru apă.


Artist
Dorina este un om curios, căruia îi plac provocările. Mereu în căutarea sinelui, după absolvirea Facultății de Litere și Arte, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu și obținerea unui master european în Traductologie-Terminologie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, a decis să experimenteze atât în domeniul în care a studiat, cât și în lucrul cu copiii. Tot din aceste motive, a absolvit Școala Populară de Arte din Sfântu Gheorghe ca artist plastic, s-a format ca educator specializat și a studiat cu Erasmus la Universitatea Málaga, Spania, a participat la proiecte internaționale de schimb de tineri, training, coaching și educație nonformală în Polonia, Georgia și Germania.
În prezent, este studentă la Facultatea de Psihologie, Universitatea Transilvania din Brașov și este tare curioasă de răspunsurile pe care i le va oferi viața pe parcurs. La Pastel Chalet, coordonează ateliere de creație pentru copii, jocuri de familie și de teambuilding, aducând mai aproape de copii și adulți spiritul ludic al vieții, pentru a oferi prilej de conectare și de conștientizare a momentelor mici, atât de importante, de fapt.

Family Coach
Enisa este cofondatoarea și manager general al Pastel Chalet. Anterior, a absolvit Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune și a obținut un master în control de gestiune și finanțe la Universitatea din Orléans. A lucrat în audit financiar și control financiar în corporații mari, visând să devină Director Financiar într-o companie internațională.
Cu toate acestea, a ales să se dedice turismului și să aducă valoare vieților oamenilor prin Pastel Chalet.
În prezent Enisa se descrie ca fiind mamă, antreprenor și o persoană dedicată îmbunătățirii vieții oamenilor, evidențiind latura sa empatică și orientată spre comunitate.
Din 2020, Enisa se specializează continuu, trecând prin etape de formare: animator, educator specializat și coach de familie, indragind enorm sa lucreze cu copii.

Ghid autorizat
Sebastian este un ghid montan autorizat și expert în fauna animalelor mari, natură și mediul înconjurător. Se descrie ca un iubitor al naturii sălbatice, povestitor pasionat, tată a trei copii și călător în jurul lumii. El este cunoscut pentru excursiile sale captivante și pentru pasiunea sa pentru natură.
Sebastian oferă experiențe de explorare a pădurilor și a munților, fiind mereu alături de participanți pentru a le oferi informații valoroase și susținere în timpul drumețiilor.
La Pastel Chalet il consideram pe Sebastian o bibioteca ambulanta legata de tot ce reprezinta natura pentru ca pe langa abilitățile sale de a face excursia plăcută și sigură pentru toți, copii, si nu numai, sunt fascinați de poveștile și informațiile pe care Sebastian le oferă în orice moment: fie că este vorba de tehnici de supraviețuire sau simple recomandări legate de excursiile pe munte sau detalii despre viata animalelor mici sau mari din padure, identificarea urmelor animalelor sau despre cum facem diferenta intre doua specii apropiate de arbori.

Coordonator
Bogdan Burtan este cofondator al Pastel Chalet și are o experiență de peste 25 de ani în telecomunicații, precum și 15 ani în management de proiect. Indiferent de proiectul coordonat, Bogdan își propune întotdeauna să obțină rezultate perfecte, tratând totul cu rigurozitate, dedicare, studiu permanent, curaj, curiozitate și încredere.
În 2012 și-a setat intenția să facă ceva pentru oameni, să le ofere o stare, un moment de relaxare, un loc unde standardul de calitate este excelent, unde oameni ca el, care muncesc mult, cu responsabilitate să se poată bucura alături de familie. Astfel, trei ani mai târziu, a început proiectul Pastel Chalet, un refugiu în mijlocul naturii, la poalele Munților Ciucaș.
Bogdan își dedică timpul pentru a crea o experiență unică și specială pentru fiecare oaspete. El a conceput ateliere de bricolaj pentru familii și copii în care introduce elemente de dezvoltare personală, conduce excursii unde spune povești captivante, organizează jocuri de teambuilding și concepte de tabere de familie, se asigură că fiecare moment este memorabil pentru oaspeți.

Echipa
O echipa de 14 oameni dedicați și pasionați, care își pun sufletul și profesionalismul în fiecare acțiune.
Fiecare membru al echipei contribuie cu entuziasm la toate activitățile: fie că este vorba de organizarea activităților creative, de asigurarea confortului oaspeților, de pregătirea delicioaselor bucate sau de menținerea unei atmosfere prietenoase și primitoare. Mereu cu zâmbetul pe buze și dornici să ajute în orice moment, echipa este întotdeauna deschisă să caute soluții la o multidudine de solicitari din partea clienților.
Sufletul și pasiunea lor sunt motorul care face din Pastel Chalet un loc unic și special, unde fiecare detaliu este gândit cu dragoste și grijă.
Cazare 4 nopți în cameră dublă
Toate mesele începând cu prânzul din ziua sosirii, terminând cu micul dejun din ziua plecării
Pachet de băuturi pe toată durata sejurului: apă plată/de izvor, apă minerală, ceai, cafea, citronadă
Gustări sănătoase pentru copii între mese
30 de ore de activități: excursii, drumeții, jocuri și ateliere de creație organizate pentru întreaga familie
Toate materialele și serviciile aferente activităților
Acces la locurile de joacă interioare și în exterior
Acces la un spațiu generos, grădină, livadă și seră, animale de companie
O colecție bogată de cărți și reviste
Jocuri de societate: șah, rummy, cărți, biliard
Șezlonguri pentru relaxare în grădină
Un somn ca o îmbrățișare: Saltelele noastre de top îți oferă nu doar odihnă, ci un refugiu pentru minte și corp. În liniștea munților, te vei trezi cu energia pe care doar un somn profund și relaxant ți-o poate oferi
Un colț de rai în mijlocul naturii: Liniștea pădurii și aerul curat al Rezervației Naturale a Munților Ciucaș te invită să respiri adânc, să simți viața care pulsează în jurul tău și să te lași cucerit de frumusețea pură din acest loc de poveste
Echilibrul perfect pentru trup și suflet: Bucură-te de sănătate cu un pachet complet care îmbină armonios mâncarea sănătoasă, mișcarea în natură, odihna profundă și o deconectare reală de la agitația zilnică
per cameră pentru 2 adulti și un copil mai mare de 4 ani

per cameră pentru un adult și un copil mai mare de 4 ani

pentru copil mai mare de 4 ani, pentru cel de al doilea copil
per pat suplimentar
Note:
* Tabăra Micii Cercetași 28 iunie – 2 iulie este concepută pentru copiii cu vârsta între 6 și 12 ani, cu activități special adaptate acestei etape de dezvoltare.
Copiii între 4 și 6 ani sunt bineveniți și achită același tarif, deoarece echipa noastră investește resurse egale în adaptarea activităților, atenția personalizată și materiale speciale.
** Pentru cei sub 4 ani, rugăm părinții să îi însoțească pe tot parcursul sejurului. Pentru ei oferim un spațiu de joacă dedicat, jucării și jocuri, precum și acces gratuit la activitățile în natură și excursii.
***Pentru cei care vor o experiență extinsă, există posibilitatea de a rezerva două tabere consecutive, beneficiind de:
✨ o vacanță mai lungă, fără schimbarea locației;
✨ două teme diferite, cu activități complementare;
✨ timp suplimentar pentru acomodare, relaționare și aprofundarea experienței.
Această opțiune este aleasă frecvent de familiile care își doresc o vacanță completă, în care copilul are timp să se integreze, iar părinții să se relaxeze pe deplin.
🌟 Rezervările sunt considerate ferme şi garantate o dată cu plata unui avans de 30% achitat prin transfer bancar în contul societății. Vă rugăm să ne trimiteţi detaliile de plată (datele societăţii pentru persoane juridice sau numele şi adresa pentru persoane fizice). Pe baza datelor primite vom emite factura de avans pe numele plătitorului (persoană fizică sau juridică).
🌟 Diferenţa de 70% se poate achita la finalul sejurului în numerar, cu vouchere de vacanţă, cu cardul sau prin transfer bancar.
🌟 În cazul unei anulări cu mai mult de 15 zile înainte de ziua sosirii, se restituie avansul. În cazul unei anulări mai devreme de 15 zile, avansul se returnează doar în cazul în care găsim înlocuitor. În cazul în care anularea are loc din motive de sănătate, avansul se poate folosi pentru alt sejur.

Știm, știm. Regulile pot fi plictisitoare. Dar ale noastre sunt diferite. Sunt mai degrabă niște îndrumări pentru a te ajuta să ai cea mai bună experiență posibilă. Promitem!
În plus, tot aici găsești: recomandările de drum pentru a ajunge simplu și în siguranță la noi; programul recepției și al restaurantului; si multe alte informații utile, așa ca nu rata această parte!
Prin apăsarea butonului ”Rezervă acum” sau prin semnarea ”Fișei de cazare”, practic spui ”Am citit Aceste reguli și sunt de acord cu ele”.
Și dacă ai nevoie de mai multe informații poți parcurge si termenii și condițiile noastre.