Dragi copii, părinți, bunici,

 

Vă așteptăm într-o călătorie de poveste cu o bogăție de experiențe. Călătorim cu imaginația în fiecare zi în alt continent și ne bucurăm de câteva activități care se regăsesc în țările din acel continent.
În cele 7 zile ale săptămânii poposim în 7 continente. În fiecare zi zburăm sau mergem cu mașina în alt continent. Duminica începem aventura din Antarctica apoi mergem spre Europa, apoi ajungem marți în Africa, zburăm spre America de Sud și joi ajungem în Australia. De aici plecăm vineri în America de Nord, iar sâmbătă poposim în Asia.

Puteți opta pentru o călătorie mai scurtă pe 3 continente (de joi până duminică) sau într-una pe 4 continente (de duminică până joi) sau puteți alege să faceți un ocol în jurul lumii de 7 nopți.

Activități pentru întreaga familie în pachetul de duminică până joi (Antarctica, Europa, America de Sud, Australia)

  • Duminică ne oprim în Antarctica unde povestim despre expediția care ne așteaptă, plecăm într-o plimbare cu indicii inspirate din continent și căutăm pinguinii imperiali. La întoarcere ne construim un avion cu care vom călători și realizăm valiza – pașaport.
  • Luni ajungem în Europa și începem dimineața cu un mic dejun copios și câteva curiozități din acest continent. Ne bucurăm de jocuri de familie inspirate din țările continentului și continuăm cu un atelier de creație cu Alice în care pictăm un tricou cu multe obiective turistice europene. După-amiaza participăm la un atelier de creație împreună cu Alice și Enisa și ne bucurăm de tradiții românești la o șezătoare din zona Țării Buzăielor.
  • Marți zburăm spre Africa, aflăm câteva curiozități din acest continent. Ne bucurăm de frumusețea și bogăția naturii vara, de expediții și drumeții. Ghidul nostru, Sebastian, ne conduce într-o drumeție Junior Ranger în Rezervația Naturală a Munților Ciucas unde povestim despre secretele naturii și despre curiozități din jungla africană. După-amiaza construim o piramidă egipteană la atelierul de creație și creăm un leopard la atelierul de bricolaj.
  • Miercuri aterizăm în America de Sud, aflăm câteva curiozități din acest continent și mergem într-o expediție la Cascadele Urlătoarele din Vama Buzaului ca într-o pădure amazoniană. După-amiaza continuăm cu un atelier de modelaj în lut și apoi mergem la Carnavalul de la Rio. Realizăm costume braziliene și ne bucurăm de atmosfera festivă, de instrumente muzicale și de experimente uimitoare.
  • Joi poposim în Australia și căutăm urșii koala care s-au ascuns la Rezervația Valea Zimbrilor din Vama Buzaului și la Grădina de struți din Intorsura Buzaului.
  • Seara, înainte de a intra în lumea viselor, puteți asculta povești citite de Enisa și veți primi acces la o bibliotecă de cărți audio pentru copii citite de Enisa.
  • La finalul taberei veți primi un album digital cu poze realizate de Ramona pentru a le păstra și a vă activa amintirile construite împreună.

 

* Toate creațiile realizate de copii pot fi luate acasă. Activitățile din cadrul atelierelor vor fi stabilite în funcție de vârsta copiilor înscriși și de condițiile meteo.

Program

 

  • 8:30 – 10:00 – Micul dejun;
  • 10:00 – 13:00 – Activități în aer liber pentru întreaga familie;
  • 13:00 – 16:30 – Prânz & Odihnă;
  • 16:30 – 19:15 – Ateliere, jocuri și activități pentru întreaga familie;
  • 19:15 – 20:30 – Cină.

 

Foc de tabără în ultima seară.

Ce învățăm?

 

  • Descoperim natura vara și ne bucurăm de bogăția ei, ne relaxăm, ne odihnim, ne hrănim sufletul, mintea și corpul.
  • Descoperim povestea vegetației și a animalelor din rezervația naturală a Masivului Ciucaș (arie protejată din cadrul proiectului Natura 2000).
  • Descoperim bogăția culturală, de obiceiuri, tradiții din multe țări, de pe câteva continente ale lumii, ne deschidem mintea spre ce înseamnă diversitate, o lume plină de posibilități.
  • Învățăm să realizăm singuri jucării, deprindem noi abilități, descoperim noi pasiuni.
  • Explorăm texturi, culori, materiale diferite, ne activăm simțurile.
  • Ne cultivăm răbdarea, dexteritatea în procesul de realizare a creațiilor făcute de mână.
  • Ne antrenăm creativitatea și dăm libertate imaginației.
  • Petrecem timp alături de cei dragi, ne cunoaștem mai bine și ne conectăm unii la ceilalți, construind amintiri pe care le păstrăm în suflet toată viața.
  • Ne bucurăm de magia copilăriei, de lucruri atât de simple și prețioase.
  • Legăm noi prietenii, ne distrăm și ne jucăm.

Echipa

 

  • Alice Birca – artist, coordonator ateliere de creație pentru copii, colaborator ateliere Muzeul Satului;
  • Sebastian Mastahac – ghid autorizat și pasionat de lucrul cu copiii în mijlocul naturii;
  • Bogdan Burtan – coordonator Pastel Chalet, creator de experiențe, specializat în bricolaj;
  • Enisa Burtan – coordonator Pastel Chalet, educator specializat, animator, Compassionate Family Coach;
  • Ramona Birca – fotograf profesionist;
  • Echipa și colaboratorii Pastel Chalet – o echipă de oameni pasionați, suflețiști, profesioniști.

Tarife pachet/cameră

 

  • 3760 lei pentru 2 adulți și 1500 lei pentru un copil mai mare de 3 ani;
  • 4148 lei pentru un adult și un copil mai mare de 3 ani.

 

Pentru patul suplimentar se percepe un cost suplimentar de 160 lei.

 

* Activitățile desfășurate de echipă sunt dedicate doar copiilor cu vârsta peste 3 ani. Pentru copiii mai mici de 3 ani, rugăm asistență din partea părinților pe toată durata sejurului. Pentru ei vom asigura spațiu de joacă, jocuri și jucării.

Despre pachet

 

Pachetul include:

  • 4 nopți de cazare în cameră dublă cu baie proprie;
  • Toate mesele începând cu prânzul de duminică, terminând cu micul dejun de joi (check-in: ora 16, check-out: ora 11). Servim masa de prânz în ziua sosirii începând cu ora 13;
  • Pachet de băuturi pe toată durata șederii: apă, apă minerală, ceai, cafea, limonadă;
  • Gustări între mese pentru copii;
  • Excursii, drumeții, petreceri, jocuri organizate pentru întreaga familie;
  • Ateliere de creație și de dezvoltare personală la care participă întreaga familie;
  • Toate materialele și serviciile aferente activităților.

În cadrul pachetului vă mai puteți bucura de:

 

  • Acces la locuri de joacă interioare şi în exterior;
  • Acces la un spaţiu verde generos, grădină, livadă şi seră, animale de companie;
  • O colecţie bogată de cărţi şi de reviste;
  • Jocuri de societate, şah, rummy, cărţi (disponibile la recepţie);
  • Biliard;
  • Şezlonguri pentru relaxare în grădină;
  • Un somn odihnitor oferit de saltelele noastre de top care te invită să te deconectezi complet, să-ţi laşi mintea să se odihnească, iar corpul să se relaxeze;
  • Liniştea pădurii, aerul curat, zona de o frumuseţe aparte, aflată la marginea Rezervaţiei Naturale a Munţilor Ciucaș;
  • Sănătate printr-un pachet complet compus din mâncare, mişcare, odihnă şi deconectare.

De ce să participi

 

  • Pentru că vei petrece timp de calitate alături de copilul tău;
  • Vă veți bucura împreună de o săptămână în mijlocul naturii, departe de agitație și cotidian;
  • Veti avea împreună timp pentru relaxare, joacă, activități prin care vă conectați, vă cunoașteți și vă distrați;
  • O echipă de profesioniști va coordona activitățile;
  • Veți descoperi locuri și zone noi, vom petrece timp în aer liber, vom merge în drumeții;
  • Cel mic va învăța o mulțime de lucruri prin intermediul atelierelor și activităților pregătite;
  • Pentru că aici TIMPUL STĂ ÎN LOC și veți trăi împreună o săptămână magică, într-o zonă păstrată încă pură din centrul României;
  • Veti lega noi prietenii, veti socializa și veti construi amintiri pentru o viață.