Pastel Chalet va invită să vă bucuraţi de căldura sărbătorilor alături de cei dragi într-o atmosferă veselă şi primitoare.
Vă propunem să savurăm împreună câteva zile de sărbătoare în care să împodobim bradul în culori pastelate, să-l primim cu nerăbdare pe Moş Crăciun care ne va aduce cadouri şi surprize.
În fiecare zi vă vom răsfăţa cu preparate delicioase, gătite în bucătăria noastră cu multe ingrediente furnizate de producători locali, certificaţi. Vom savura arome delicioase, parfum de scorţişoară şi de portocale şi ne vom bucura de colinde, de căldura şemineului, de căldura poveştilor la un pahar de vin fiert sau de ciocolată caldă. Ne bucurăm de tradiţii, de un spectacol de dansuri populare, de berbecuţ la ceaun.
Vom vizita Cascadele Urlătoarele şi Rezervaţia Valea Zimbrilor din Vama Buzăului unde o familie frumoasă de cerbi, zimbri, reni, mufloni ne aşteaptă să-i vizităm. Vom face o excursie cu ghid montan în natură în care învăţăm tehnici de supravieţuire, secrete din viaţa animalelor şi ne vom bucura de o experienţă specială la un foc de tabără cu surprize pentru adulţi şi copii. Vom avea parte de un workshop creativ pentru adulţi şi copii mai mari în care povestim despre gestionarea emoţiilor, cum ne construim viaţa aşa cum o visăm, cum transformăm Noul An în cea mai frumoasă experienţă.
Activităţile vor fi organizate şi adaptate în funcţie de programul colaboratorilor noştri şi de prognoza meteo.
Dacă Moşul darnic ne va aduce zăpadă ne vom întrece să realizăm cei mai simpatici oameni de zăpadă, vom chiui alunecând cu săniuţele pe derdeluş şi vom construi cetăţi, cazemate şi tuneluri.
Copiii se vor distra, îşi vor activa creativitatea şi imaginaţia în cadrul atelierelor şi activităţilor de Crăciun.