Vă propunem să savurăm împreună câteva zile de sărbătoare în care să împodobim bradul în culori pastelate, să-l primim cu nerăbdare pe Moș Crăciun care ne va aduce cadouri și surprize. Vom savura arome delicioase, ne vom delecta cu parfum de scorțișoară și portocale și ne vom bucura de colinde și dansuri populare, de căldura poveștilor la un pahar de vin fiert, în fața șemineului. Cu toții ne vom simți din nou copii, activând creativitatea și imaginația în cadrul atelierelor de Crăciun.
Vom face o plimbare în Rezervația Naturală a Munților Ciucaș cu căruța trasă de cai, vom vizita Cascadele Urlătoarele și Rezervația de Zimbri din Vama Buzăului unde cerbul Petrică, zimbrii Mișu și Mitică, împreună cu prietenii lor, ne așteaptă cu nerăbdare.
Dacă Moșul darnic ne va aduce zăpadă, ne vom întrece să realizăm cei mai simpatici oameni de zăpadă, vom chiui alunecând cu săniuțele pe derdeluș.
*Dacă doriți să serviți prânzul în ziua sosirii sau plecării, pentru fiecare preparat va propunem meniul zilei ce contine mai multe optiuni pentru fiecare tip de preparat, inclusiv preparate vegetariene
contact@pastelchalet.ro
www.pastelchalet.ro
0724.210.737
Jud. Brașov, Comuna Vama Buzăului, Sat Dalghiu