Pentru tabăra Bucurie în natură, nu mai avem camere disponibile. Vă așteptăm la noi cu drag cu alte ocazii.
Tabăra este dedicată familiilor cu copii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani
Activități
În această tabără ne-am propus să ne bucurăm de natură, de pădurea bogată, de susurul apelor şi de ciripitul păsărilor în Rezervaţia Naturală a Munţilor Ciucaș.
Vom petrece aproape toată ziua în natură: plecăm după micul dejun şi ne reîntoarcem la cină. În timpul zilei facem drumeţii, organizăm jocuri şi concursuri, participăm la pregătirea mesei de prânz, ne odihnim la umbra arborilor, povestim, râdem şi ne distrăm.
Vom deveni cercetaşi şi vom explora natura prin poveşti, jocuri, concursuri, activităţi în echipă.
Vom învăţa să ne orientăm în pădure, să folosim busola, să identificăm punctele cardinale, vom învăţa noţiuni de prim ajutor şi ne vom distra în cadrul jocurilor de strategie și de creativitate.
Ne vom antrena în jocuri şi concursuri, vom explora natura cu ajutorul simţurilor, vom face tir cu arcul, vom crea şi ne vom distra în natură.
Împreună cu ghidul nostru, vom face drumeții, ne vom bucura de aerul curat şi de un colţ pitoresc de natură, plin de linişte şi de pace, om explora secretele pădurii, vom face un foc de tabără, vom învăța să montăm un cort, vom învăța tehnici de supraviețuire în pădure, vom învăța cum să ne pregătim pentru o drumeție în natură, ce trebuie să conțină rucsacul la plecarea într-o drumeție.
Învăţăm să identificăm speciile de arbori, vârsta lor şi aflăm poveştile pădurii.
Ce învățăm?
Să ne cunoaştem mai bine, să ne activăm curiozitatea, dorinţa de a explora şi a descoperi, spiritul de aventură;
Să ne dezvoltăm abilităţile de lider şi, în acelaşi timp, să lucrăm în echipă;
Să ne organizăm, să ne asumăm şi să ducem la capăt angajamente;
Să ne orientăm în natură cu ajutorul semnelor pădurii, busolei;
Să ne relaxăm departe de tehnologie, să ne conectăm autentic la natură într-o zonă cu aer curat, în Rezervaţia Naturală a Masivului Ciucaș (arie protejată din cadrul proiectului Natura 2000);
Să cunoaştem mai bine natura, să o respectăm şi să o protejăm;
Să punem în aplicare cunoştinţe teoretice şi astfel să învăţăm şi să aprofundăm mai bine, prin activităţi şi mişcare;
Să ne bucurăm de magia copilăriei, de lucrurile simple;
Să legăm sau să consolidăm prietenii;
Să ne distrăm în libertate şi siguranţă.
Program
8:00 – 8:30 – gimnastică de înviorare
8:30 – 10:00 – micul dejun
10:00 – 13:00 – drumeţii şi activităţi în aer liber (adaptate şi în funcţie de condiţiile meteo)
13:00 – 14:30 – prânz în natură
14:30 – 15:30 – relaxare în aer liber
15:30 – 18:30 – drumeţii şi activităţi în aer liber (adaptate şi în funcţie de condiţiile meteo)
19:00 – 20:30 – cina
20:30 – 22:00 – activități relaxare de seară
Să nu uitați să aveți la voi
rucsac;
şosete de schimb, o bluză cu mânecă lungă, pantaloni lungi;
pelerină de ploaie;
şapcă sau căciulă;
ghete cu protecţie pentru susținerea gleznelor;
sticluță pentru apă.
Echipa
Maria Găveneci – organizator de tabere de aventură pentru copii şi tineri în natură şi coordonator al asociaţiei 100% Playground. Maria pune accent pe lucrul în echipă, comunicare şi explorarea naturii prin toate simţurile.
Sebastian Mastahac – ghid autorizat, pasionat de natură, specializat în lucrul cu copiii în natură
Teodora Ungureanu – fotograf profesionist – va imortaliza momentele speciale ale taberei, expresia emoţiilor copiilor. Fotografiile vor fi transmise părinţilor pentru a le păstra ca amintire.
Echipa Pastel Chalet – se ocupă de organizare, logistică, buna desfăşurare a activităţilor, confort, odihnă şi preparate delicioase.
Tarife
2800 RON pentru 2 adulți și 1300 RON/copil
3300 RON pentru 1 adult și 1 copil
*150 RON/pat suplimentar/sejur
Despre pachet
Pachetul include:
Toate mesele începând cu prânzul de luni și terminând cu micul dejun de vineri;
Apă plată nelimitat pe toată durata sejurului (rugăm să păstrați sticluța de apă la voi);
Gustări între mese;
Toate activitățile pentru copii și adulți;
Toate materialele și serviciile aferente activităților.
De ce să participi?
Pentru că vei petrece timp de calitate alături de copilul tău, vă veţi juca împreună, veţi comunica şi veţi construi amintiri pentru o viaţă.
Veți descoperi locuri și zone noi, vă veţi conecta la natură şi vă veţi relaxa departe de agitație și de cotidian.
Activităţile sunt menite să contribuie la: dezvoltarea fizică, intelectuală, socială și spirituală a copiilor, la construirea încrederii și a stimei de sine, la dezvoltarea abilitaților de învăţare, leadership, lucru în echipă, aventură în aer liber și de distracție.
Pentru că aici TIMPUL STĂ ÎN LOC și veți trăi împreună o săptămână magică, într-o zonă păstrată încă pură din centrul României.
Cel mic va lega noi prietenii, va socializa și se va implica în jocuri de echipă.
Site-ul nostru folosește cookie-uri pentru a personaliza și îmbunătăți experiența și pentru a furniza publicitate relevantă. Poți limita sau elimina folosirea cookie-urilor din browser.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.