1 Mai în Munții Ciucaș

Pastel Chalet

 

29 aprilie – 1 mai 2022

 
 

Dragi oaspeți,

 

La Pastel Chalet veți trăi o experiență deosebită. Prin așezarea la poalele Munților Ciucaș, la marginea Rezervației Naturale, într-o zonă foarte frumoasă, liniștită, cu aer curat, acest loc te surprinde plăcut.

 

Vă invităm să petreceți sejurul de 1 MAI, alături de noi, cu bucate tradiționale românești sau inspirate din rețetele locului și, bineînțeles, din bucătăria internațională, cu activități deconectante și distractive și cu relaxare și liniște în mijlocul naturii!


Vă așteptăm cu drag!
Pastel Chalet

Pachet 1 Mai (29 aprilie – 1 mai 2022)

Tarife

Tarif pachete de cazare, masă și activități – tarife în RON pentru 2 adulți / sejur

Romantic

1950 RON

Charm&Cozy

1850 RON

Apartament

2775 RON

Tarif pachet mese şi activităţi pentru copii:

 

  • Pentru copiii mai mici de 3 ani: nu sunt costuri suplimentare
  • Pentru copiii între 3 și 6 ani: 270 RON /copil/sejur
  • Pentru copiii între 7 și 12 ani: 340 RON /copil/sejur
  • Pentru copiii mai mari de 12 ani: 440 RON /copil/sejur

Dacă aveți nevoie de pat suplimentar, se mai adaugă un tarif de 100 RON/pat/sejur.

Pachetul include:

 

  • Cazare 2 nopţi în cameră dublă cu pat matrimonial sau paturi twin (la cerere);
  • Toate mesele incluse începând cu cina din 29 aprilie, terminând cu micul dejun din 1 mai. Apă plată şi minerală incluse la fiecare masă. Dacă doriţi să serviţi prânzul în ziua sosirii sau plecării, puteţi comanda din meniul zilei.
  • Vă propunem meniul zilei care conţine: supă/ciorbă, aperitiv, fel principal cu garnitură şi salată, desert. În fiecare zi veţi avea mai multe opţiuni la alegere pentru fiecare tip de preparat, incluzând preparate vegetariene. Pentru copii avem pregătit un meniu dedicat, însă atât adulţii, cât şi copiii pot comanda din ambele tipuri de meniuri. Toate preparatele sunt gătite în bucătăria noastră folosind ingrediente atent selecţionate, o mare parte din ele fiind achiziţionate de la producători locali certificaţi din zona Vama Buzăului. Micul dejun este servit în regim bufet suedez;
  • Sâmbătă vom servi un prânz festiv cu ciorbiţe, grătar variat însoţit de garnituri, paste, salate şi un desert delicios. Băuturi incluse la această masă: apă plată, apă minerală, bere (Stella, Ciucaș, Heineken), vinul casei (crama Ceptura), băuturi din gama Coca-Cola, suc Santal, cafea, ceai.
  • Foc de tabără sâmbătă la ora 21:00, cu bezele, ceai și mere;
  • Sâmbătă de la ora 10:30 organizăm o experienţă în natură  la alegere (fie o excursie cu căruţele trase de cai în Rezervaţia Munţilor Ciucaș, fie o excursie la Cascadele Urlătoarele şi la Festungurile încărcate de istorie şi de mister din Vama Buzăului de unde vă veţi bucura de o panoramă deasupra ţării Buzaielor). Vă rugăm să ne transmiteţi opţiunea dumneavoastră de excursie cu o săptămână înainte pentru a putea organiza experienţa.
  • Activităţi pentru copii în fiecare după-amiază de la ora 17:00 la ora 19:00. Exemple de activităţi pe care le putem organiza: modelăm în lut, facem slime, biscuiţi de casă, pictăm, realizăm tablouri termoadezive, pictăm pe apă, facem plastilina de casă, căutam comori, ascultăm poveşti. Atelierele sunt adaptate vârstei copiilor care participă la acestea.
În cadrul pachetului vă mai puteți bucura de:

 

  • Biciclete mountain bike, pe bază de rezervări;
  • Loc de joacă interior, în fiecare living, şi exterior şi jocuri şi jucării pentru copii de toate vârstele;
  • O colecţie de cărţi şi de reviste;
  • Jocuri de societate, şah, rummy, cărţi, Wii, poker (disponibile la recepţie);
  • Biliard şi ping-pong doar pentru oaspeţii cazaţi în corpul Romantic;
  • Un somn odihnitor oferit de saltelele noastre de top care te invită să te deconectezi complet, să-ţi laşi mintea să se odihnească, iar corpul să se relaxeze;
  • Liniştea pădurii, aerul curat, zona de o frumuseţe aparte, aflată la marginea Rezervaţiei Naturale a Munţilor Ciucaș;
  • Sănătate printr-un pachet complet compus din mâncare, mişcare, odihnă şi deconectare.

Rezervările se fac prin email sau prin telefon.

0726 327 496

contact@pastelchalet.ro

Informații plată:

 

  • În vederea rezervării avem rugămintea să achitați un avans de 30% în contul societăţii.
  • Dacă anularea rezervării are loc cu 15 zile înainte de data sosirii, se restituie integral avansul. Dacă anularea are loc cu mai puţin de 15 zile înainte şi nu găsim înlocuitor, se pierde integral avansul. Dacă anularea are loc din cauza unor motive de sănătate şi a pandemiei (a restricţiilor de circulaţie impuse, a necesităţii rămânerii în izolare), avansul se returnează indiferent de momentul anularii sau, dacă doriţi, îl puteţi păstra pentru un alt sejur.
  • Avem rugămintea să ne transmiteţi şi următoarele informaţii necesare pentru factură fiscală:
    – Dacă achitaţi pentru persoana fizică: nume, prenume şi adresa persoanei plătitoare;
    – Dacă achitaţi pentru persoana juridică: datele complete ale societăţii.
  • Vă rog să menţionaţi dacă aveţi copii, care este vârsta lor şi dacă aveţi nevoie de pat suplimentar în cameră. Patul matrimonial are lăţimea de 160 cm.
    *Dacă aveţi nevoie de pat suplimentar, vă rugăm frumos să ne transmiteţi această informație încă din momentul rezervării.
Program:

 

  • Ora check – in: ora 16.00. Vă putem conduce mai devreme la cameră, imediat ce aceasta este pregătită.
  • Ora check – out: ora 11:00. Puteţi elibera camera mai târziu, fără costuri suplimentare, dacă nu sunt alte cazări pe 1 mai.
  • programul restaurantului şi barului este 8:30 – 21:30.
  • programul bucătăriei este 8:30 – 21:00.
  • programul recepţiei este 8:00 – 22:00.

 

  • Pentru mai multe informaţii în legătură cu rezervarea dumneavoastră, puteţi să ne contactaţi la nr din recepţie 0775.280.438.
  • Dacă vă cazaţi mai târziu de ora 22:00, avem rugămintea sa ne anunţaţi în prealabil pe numărul de la recepţie (0775.280.438). Vă vom pregăti în cameră sau în living un platou de antreuri, fructe şi apă şi vă vom explica cum vă veţi caza.
  • Oaspeţii care rezervă camere în corpul Romantic vor servi mesele în livingul corpului Romantic, iar oaspeţii cazaţi în corpurile Charm şi Cozy vor servi mesele în restaurant. Vom adapta locul servirii şi în funcţie de numărul de familii şi de grupurile care fac rezervarea.
Informații suplimentare:

 

  • Doar camerele de zi și restaurantul sunt dotate cu TV.
  • Acoperirea GSM este prezentă:
  • pentru rețelele Vodafone și Telekom doar în restaurant și pe terasele exterioare și în câteva camere.
  • pentru rețeaua Digi în toate spațiile interioare și exterioare
  • pentru rețeaua Orange puteți folosi doar opțiunea Apel Wi-Fi disponibilă utilizatorilor Orange. Ea trebuie activată în prealabil.
  • Wi-fi disponibil gratuit (serviciul este de tip best effort).
  • Se pot efectua plăți cash, prin POS sau tichete de vacanță.
  • Din rațiuni comerciale și sanitare, nu se admite introducerea în incintă sau depozitarea în camere și pe balcoane a mâncărurilor și băuturilor din exterior.
  • Fumatul nu este permis în restaurant și nici în spațiile de cazare și cele comune. Această regulă se aplică și țigărilor electronice ed oricee tip și vaporizatoarelor.
  • Vă rugăm să aveți în vedere că locația noastră nu este racordată la o rețea publică de energie electrică. Din respect pentru Rezervația Naturală în care ne aflăm, sistemul nostru de energie electrică a fost proiectat astfel încât să nu afecteze mediul înconjurător. Astfel, avem rugămintea să nu folosiți echipamente electrice din afară (fierbătoare, espressoare, fier de călcat etc). Noi vă putem pune la dispoziție echipamentele noastre, putem să vă încălzim/fierbem preparate pentru cei mici. Dacă aveți nevoie să folosiți un echipament, avem rugămintea să ne anunțați în prealabil. Din aceleași considerente și motive de securitate, utilizarea echipamentelor de încălzit/gătit în camere este strict interzisă.
  • Camerele nu sunt prevăzute cu mini-frigider, însă dacă aveți nevoie să depozitați la rece produse pentru copii, putem să le depozităm în frigiderul nostru din bucătărie.
  • Este interzis accesul animalelor de companie oriunde în perimetrul proprietății.